Tag Archives: garanţie produse online

Home / Posts tagged "garanţie produse online"

Cum şi de ce cumpărăm de pe net?

Ce poti face in  cazul in care dupa ce ai achizitionat un bun din comert constati ca in termen de doi ani de la livrare nu este conform cu produsul pe care ai dorit sa il cumperi?

In doua luni de la constatarea lipsei de conformitate informeaza-l pe vanzator! Ai la dispozitie, insa, urmatoarele posibilitati: il duci inapoi si ceri repararea sau inlocuirea lui (poti face asta in 15 zile fara sa mai platesti ceva in plus); daca nu este posibil, poti cere inapoierea unei parti din pretul platit ori poti sa restitui bunul si sa primesti tot pretul inapoi. Trebuie sa fii informat cu privire la faptul ca daca inlocuirea nu este posibila, trebuie sa primesti inapoi banii platiti.

 

Ce stii despre termenul de garantie?

Orice produs pus la dispozitia consumatorului beneficiaza de un termen de garantie. Produsul are o durata medie de utilizare si un termen de garantie stabilit de vanzator. Este important ca produsul sa se defecteze in acest termen, desi l-ai utilizat potrivit instructiunilor de utilizare.

Pentru produsele electrice sau electronice termenul de garantie este cuprins intre 6 luni si 3 ani, iar daca produsul se strica, se va repara gratuit la service-urile autorizate de producator.

 

Ce stii despre comertul pe internet?

Daca ai cumparat un produs folosind internetul, chiar si unul specificat mai sus, tranzactia trebuie confirmata prin e-mail sau in contul tau deschis pe site-ul furnizorului. Produsul trebuie livrat in maximum 30 de zile sau in termenul propus de vanzator. Ai la dispozitie 14 zile sa te razgandesti si sa ii comunici acest aspect furnizorului, fara explicatii, iar in alte 14 zile poti returna produsele, urmand sa se restituie si suma platita.

 

Daca ai cumparat un produs alimentar expirat si nu ai observat acest aspect, poti cere inlocuirea de indata a produsului sau returnarea pretului platit.

 

Cui te adresezi daca nu ti se respecta cele scrise mai sus?

Te poti adresa Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor in legatura cu orice nereguli referitoare la produsele sau serviciile de pe piata.

 

Exista si o linie telefonica cu tarif normal la care consumatorii pot suna si primi informatii referitoare la modalitatea in care pot face sesizari sau reclamatii cu privire la produsele ce le sunt puse la dispozitie. InfoCons: 021.9551

 

Garantia europeana

Probleme cu un bun pot aparea si daca este cumparat din unul dintre statele membre ale U.E. Consumatorul poate solicita aplicarea garantiei daca este specificat in certificat ca aceasta este una europeana, in oricare dintre state, inclusiv Romania. Daca certificatul de garantie nu prevede aceasta, atunci nu se poate solicita aplicarea garantiei decat in tara in care ai cumparat producul.